joi, 1 mai 2008

De ce un blog ?

In mod normal nu as fi de acord cu astfel de solutii de comunicare. Asta din diverse motive printre care si faptul ca este un fenomen "la moda". As prefera o discutie fata-n in fata, desi mi-ar lua destul de mult timp pana as gasi o "portita" de comunicare. Insa odata pornita ea ar curge consumandu-mi si hranindu-mi in acelasi timp energiile si, de ce nu, intreaga fiinta. Pe cand aceasta forma de comunicare este din start una, mai degraba, solitaro-narcisica.
Am stat mult pe ganduri in ceea ce priveste acest blog si precum poetii am cautat disperat un nume care sa para "inspirat" sau care sa "exprime" ceva despre mine. Pana la urma l-am gasit, sau mai bine zis l-am regasit, fiind o expresie care m-a marcat intr-un fel intr-o alta vreme (a studentiei - de exemplu). Si dincolo de faptul ca "duhneste" de Pink Floyd nu am preluat-o "mot-a-mot", ci am regasit in ea existenta unei alte parti nu neaparat "ascunsa" ci mai degraba "inexprimata" sau, folosindu-ma de conceptele altora, in aceasta expresie identific o doza de "inconstient" sau, si mai jungian vorbind, este vorba despre o "umbra" (poate propria-mi) pe care vreau s-o depasesc indreptandu-ma spre statutul de (batran) intelept. (pentru o traducere libera va recomand cu caldura C.G. Jung)
In alta ordine de idei un "blog" poate fi interpretat ca o baza de date, sau mai bine zis de ganduri, care se pastreaza intr-un loc anume si care poate fi accesata in vederea reamintirii lor si a continuarii acestora. E ca si cum nu as suporta sa-mi "transfer" gandurile pe un CD si as alege varianta, potential mai "eter(n)ica".
Un blog poate fi considerat, metaforic vorbind, ca un prim pas spre "nemurire" (kunderanistica)...
Cu toate acestea sensul practico-comunicativ al acestui demers inca imi scapa (nu simt "interlocutorul"), dar din perspectiva Ego-istica e ca si cum as vorbi cu mine insumi si mi-as transpune in cuvinte acea voce launtrica care ma insoteste tot timpul.
"You shout and no one seems to hear" este o idee similara cu cea care sta la baza filmului de oscar "Crash" si eu, unul, le consider de mare actualitate, de fiecare data cand merg cu metroul prin Bucuresti. Si merg zilnic pret de aproape 2 ore...
Cam atat.

Niciun comentariu: